|
După
cum am menţionat şi în autobiografie, mi-am descoperit
afinitatea pentru muzică în timpul şcolii generale, când
cântam prin casă la chitară împreună cu fraţii mei,
ca apoi, în liceu să-mi iau inima-n dinţi şi să urc pe
scenă. Am cochetat cu muzica, m-a cucerit şi m-a urmărit tot
timpul de atunci încoace dar a rămas în stadiul de
dragoste nedeclarată şi neîmplinită! Ca orice iubire
adevărată însă, nu s-a stins, ba din contră, pe măsură ce
au trecut anii, a persistat şi s-a tot „insinuat” în viaţa
mea până când a devenit evident că ar fi o greşeală
dacă aş continua să o neglijez.... Aşa că, în sfârşit,
m-am hotărât să-mi fac curaj şi să-mi urmez visul (mai bine
zis, unul dintre ele!)!!!
În
afara serbărilor din timpul liceului (unde eram de fiecare dată
prezentă pe scenă cu modesta mea chitară, cântând
muzică folk şi încheind obligatoriu cu cântecul meu de
suflet „Redevenim copii”, al lui Adrian Păunescu) am mai cântat
în câteva secvenţe din
filmul „Zâmbet de Soare”, am cântat „live” într-o
emisiune moderată de Eugen Dumitru, în emisiuni de
divertisment, am înregistrat în Germania un Maxi-CD
(„We’re dancin’) şi acum câţiva ani am înregistrat
în România o melodie...dar asta e o poveste.....cu
cântec! Este vorba de „Când mă priveşti”, o piesă
compusă de Adi Ordean pe un text scris de mine, pe care am
prezentat-o câtorva case de discuri în vederea
promovării. Nu am ajuns la acea dată la o înţelegere dar am
avut surpriza să primesc ulterior, de la cineva o compilaţie
cumpărată de la o tarabă, pe care era şi piesa mea! A fost chiar
şi difuzată dar fără ştirea mea! Nu ştiu dacă trebuia să mă
supăr sau nu, cert este că pentru mine a fost un semn bun, faptul
că a fost aleasă pentru difuzare, confirmându-mi încă
o dată că merită să încerc măcar, să-mi urmez un
vis....Şi un alt impuls l-am primit de la cei care au ascultat
întâmplător cântecul şi care m-au încurajat
prin comentariile lor pozitive şi mai ales sincere şi le mulţumesc
pentru asta!
Pentru
mine muzica şi dansul au fost întotdeauna o sursă de energie pozitivă,
un mod de a mă detaşa de problemele mai mici sau mai mari, un mod
de a „prelucra” dezamăgirile şi durerile provocate de cei din
jurul meu sau chiar de mine însămi,un sprijin în
momentele fericite sau triste, o „supapă” spre altă
dimensiune, o certitudine a stării de bine, un pansament pentru
suflet.... Scriind aceste rânduri, îmi dau seama cât
de mult am greşit, neglijând muzica...şi implicit sufletul.
Un alt regret pe care îl am este acela că, tatăl meu nu a mai
apucat să vadă unde am reuşit totuşi să ajung
cu muzica, el, la rândul său
fiind un mare iubitor de muzică....ca dealtfel, toţi cei din
familia mea.
Îmi cer scuze dacă am devenit un pic prea nostalgică, dar tot
muzica m-a învăţat că nimic nu este mai frumos decât
să fii sincer cu emoţiile pe care le trăieşti....În timp ce mă pregăteam să înregistrez cântecul "Dor de zbor", primisem un rol în music-hall-ul "Godspell", un rol care mi se potrivea excelent, dar la care a trebuit, din păcate să renunţ, fiind nevoită să plec din ţară exact în perioada repetiţiilor! Luarea mea în distribuţie a fost pentru mine o confirmare că am o voce care merită să fie băgată în seamă iar faptul că nu am putut participa la repetiţii, l-am luat drept un semn că nu trebuie să mă abat de la proiectul pe care îl începusem! Sper totuşi că voi avea iarăşi şansa de a juca într-un music-hall, acesta fiind încă unul din visele mele (puse şi pe lista "TO DO")! Buuuuuun, să revenim! În afara textelor pe care le-am scris pentru cântecele mele, abia aştept să aud cât de curând un cântec de al lui Adi Ordean, interpretat de altcineva dar ale cărui versuri le-am scris, purtând titlul „E IARNĂ IAR”. Nu ştiu cât o să mă ţină inspiraţia, dar dacă, din păcate nu am studiat muzica aşa cum ar fi trebuit şi dacă îmi doresc atât de mult să mă exprim prin cântec, pentru a fi cât mai reuşită interpretarea, simt nevoia măcar să scriu chiar eu versurile. Sper să reuşesc să compun pentru toate cântecele care vor fi pe albumul care, până în acest moment pot spune că include piese scrise de Adi Ordean, George Natsis şi Silviu Sanda. În curând va fi gata şi videoclipul pentru „DOR DE ZBOR”, care va fi regizat de Dragoş Buliga şi filmat de către Şerban Ionescu. Din echipă mai fac parte Marian Ciucă- hairstylist, Dana Argeşan- make-up artist, Dinu Lazăr (www.fotografu.ro) va imortaliza „naşterea” acestui videoclip (fotografii pe care le veţi putea vedea cât de curând). Rămân datoare Irinei David, Luizei Dragomir şi Mihaelei Brânză care au fost atât de prompte în a-mi acorda sprijinul în privinţa ţinutelor, realizându-le aproape peste noapte datorită crizei de timp în care intrasem. Şedinţa foto în vederea promovării cântecului a avut loc la restaurantul Balthazar (www.Balthazar.ro), un loc în care revin de fiecare dată cu mare plăcere, şedinţă foto realizată tot de Dinu Lazăr şi la care machiajul a fost asigurat de Claudia Tarbac, hairsylist-ul Marian Ciucă fiind evident şi el prezent. A fost un pic cam frig dar altfel frumos şi totul s-a desfăşurat armonios. Dacă nu aţi avut ocazia să ascultaţi cântecul până acum, o puteţi face chiar aici dar nu uitaţi că în aceste condiţii, nu sună chiar aşa de bine cum ar trebui. Eeei şi cam atât pentru moment! Promit însă că voi reveni cu noutăţi despre evoluţia albumului şi cu mici povestiri despre cum a decurs filmarea videoclipului. În sfîrşit ESTE GATA VIDEOCLIPUL! Când citiţi acest enunţ trebuie să vă imaginaţi că mă auziţi strigând pe un ton de bucurie amestecată cu o senzaţie de uşurare, cu emoţie dar şi o oarecare teamă! Am avut parte şi de tot felul de piedici şi întâmplări care au dus la întârzierea finalizării lui dar E GATA! Şi asta e tot ce contează! O să descoperiţi o fetiţă tare dulce pe care o cheamă Giulia Rădulescu şi care în mod cert are stofă de artistă! Urmează să vă mai povestesc despre cum a decurs filmarea, dar într-o altă zi! Începând de astăzi, 23 decembrie, puteţi vedea videoclipul pe MTV şi sper cât de curând şi pe alte posturi! Vă pup şi aştept veşti! Luni, 26 ianuarie 2004 Am promis că revin cu relatări despre cum s-au desfăşurat filmările şi iată-mă! Un pic mai târziu decât îmi propusesem şi îmi cer scuze pentru asta dar important este că mi-am ţinut promisiunea! Ca să nu vă faceţi vreo impresie greşită, să ştiţi că la întâlniri sunt foarte punctuală....Vorbesc cât se poate de serios! Pe cuvânt! Vă jur! Zău! DECI! După ce am aşteptat şi-am aşteptat şi-am aşteptat să ningă, pentru că plănuisem să filmăm la munte, în zăpadă, şi minunea nu se mai întâmpla, am hotărât, fiind deja într-o maaaare întârziere, să adaptăm scenariul pentru filmări în studio! Aşa că, în ziua de luni, 15 decembrie, echipa regizorului Dragoş Buliga, a aranjat decorurile pe scena Teatrului Naţional, unde am filmat de dimineaţă de la ora zece până noaptea la ora unu! Primele scene filmate au fost cele cu leagănele care, la început, nefiind bine ancorate, mi-au creat emoţii atunci când cea mică, Giulia, luase un asemenea avânt că mă temeam că o să-şi ia zborul cu tot cu legăn şi o să aterizeze pe undeva, pe scenă! În schimb, leagănul meu nu se urnea decât cu eforturi mari din partea mea, trebuind să mă împing cu toată forţa în podea ca să se hâţâne de câteva ori şi să se oprească, în timp ce Giulia era pe undeva pe sus... Ea râdea de mama focului, în timp ce eu cântam cu nodul în gât şi cu speranţa să nu i se întâmple nimic! După ce au rezolvat problema cu leagănele a început să ningă cu zăpadă artificială! Eeeei şi când cântam eu mai cu elan, mi-au intrat pe gât câţva fulgi care pe lângă faptul că aveau un gust îngrozitor de amar, mi-au tăiat şi respiraţia că aproape îmi dăduseră lacrimile....Am încercat să-mi înăbuş tusea, ceea ce am şi reuşit pentru că nu a observat nimeni acest lucru doar că după ce am terminat dubla, vine Dragoş la mine şi-mi spune aşa discret, că ar trebui să mai repet puţin textul că nu mă sincronizez cu banda! De unde să ştie el că mai aveam puţin şi mă asfixiam toamai cu fulgii despre care cântam cu zor!. .....mai aveam puţin să mor/ cântând tocmai "Dor de zbor".... 
Oricum, am
renunţat la ei, pentru că nu făceau casă bună cu ecranul
albastru....Nici cu fumul nu am avut noroc pentru că, fiind curent pe scenă, se ducea peste tot, numai la cadru nu stătea! Si după N încercări, am renunţat... la fumuri!
Am apreciat faptul că absolut toată echipa a fost prezentă de la început
şi până la sfârşit, implicându-se până la capăt,
cu mult profesionalism- Dragoş Buliga şi Serban Ionescu (operatorul, nu actorul!)
au fost cât se poate de calmi şi am fost de la bun început pe aceeaşi
lungime de unde cu ei; Dana Argeşan şi Marian Ciucă roiau pe lângă
mine, fiind tot timpul atenţiei la felul în care arătam şi verificând
de fiecare dată cum se vede pe monitor; Dinu Lazăr a fost "omul din umbră"
care a realizat un fel de "Making of...", făcând nici mai mult, nici mai puţin
de 850 de fotografii, dintre care am ales câteva pe care le veţi putea vedea cât de
curând iar echipa tehnică a asigurat bunul mers al filmărilor! Si vă
mulţumesc, dragii mei- în cazul în care citiţi aceste rânduri-
pentru că aţi fost alături de mine! 
Cam atât despre videoclip! Voi reveni în clipa în care voi avea noutăţi! Pupici cu sclipici! Cu drag, Bianca 
Joi, 18 Martie 2004În urma solicitării versurilor cântecului compus de Adi Ordean, deşi aş fi vrut să mai aştept până il voi înregistra, m-am gândit că dacă tot a fost auzit, nu e un capăt de ţară dacă "public" textul, aşa că il puteţi vedea AICI
News, News, News...Vineri, 26 martie Dragii mei, incet dar sigur, se strang cantecele pentru CD-ul pe care doresc sa-l lansez... aaaa...cat de curand va fi posibil...ceea ce in Romania este foaaaarte greu de stabilit ...
!!! Cine lucreaza in domeniul
asta stie despre ce vorbesc... cine nu&are mai putine griji
In fine... nu ma lamentez ci vreau doar va tin la curent cu ceea ce se
intampla...Revenind la cantecele despre care am pomenit mai sus, aflati ca am mai inregistrat doua cantece pe care le voi prezenta in prima auditie, duminica 28 martie, ora 10.30, la Sala Radio in cadrul emisiunii Balansoarul Generatiilor. Primul cantec se numeste NU UITA si a fost compus de Silviu Sanda iar cel de-al doilea cantec se numeste E ZIUA TA fiind compus de Dan Leompescu. Versurile le-am scris eu... in avion... pentru primul cantec in drum spre Romania, pentru al doilea plecand din Romania... Am sa revin cu detalii... pana atunci afisez versurile... ca sa putem canta impreuna...just joking...
[Nu uita] [E ziua ta] 
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Piesa
care „oficializează” însă
primul meu pas în lumea muzicii se numeşte „DOR DE ZBOR”,
este compusă de Silviu Sanda, versurile
le-am scris tot eu şi a fost lansată pe 11 decembrie la Radio
România Actualităţi. Iniţial îmi propusesem să lansez
un LP dar din motive independente de voinţa mea, am înregistrat
doar acest cântec, urmând să finalizez totuşi proiectul
până în primăvară. Înregistrarea am făcut-o la
studioul INES (
În clipa în care m-am
hotărât să o iau pe acest drum, am început să mă pregătesc
cu Crina Mardare, acest lucru putând fi dovada că nu vreau să cânt doar
de dragul de a câştiga faimă ci pur şi simplu pentru starea de bine pe care o am atunci când cânt!
Aş fi putut să mă lansez de mult,
fără pregătire, bazându-mă în mare parte pe computer,
am ales însă un drum mai lung şi mai greu dar sincer şi mai sigur, din respect
pentru mine şi pentru ascultătorii mei.
Am citit deja în presă cum că m-aş fi apucat de cântat,
neavând altceva mai bun de făcut. Într-un fel avea dreptate cine a scris
acest lucru, pentru că, într-adevăr în acest moment, din punct de vedere
profesional nu am nici o propunere care să mă intereseze. Am însă multe de
spus şi în aşteptarea unor proiecte interesante de film, teatru,
televiziune sau radio, am ales muzica drept calea de exprimare a ceea ce
simt şi gândesc, din punct de vedere artistic. Îmi place să cânt,
să dansez, să recit, mă simt excelent în faţa camerelor de filmat,
iubesc oamenii şi tot ce îmi doresc este să le aduc zâmbetul pe buze
şi să îi fac să uite de problemele lor.
Cu Giulia m-am înţeles foarte bine care deşi era la prima ei filmare,
nu a avut nici un pic de emoţii, ba din contră- era intrigată de ce
mă filmează mai mult pe mine decât pe ea! Ca să nu mai spun că
a prins cântecul...din zbor şi cânta cot la cot cu mine! I-a cucerit
pe toţi cu zâmbetul ei ştirb şi cu dezinvoltura cu care flirta cu
camera de filmat!
Apoi au fost filmările pe cal. Toate bune şi frumoase dar după ce am stat
aproape o oră pe calul ăla mare şi gras şi după ce mi-a
sărit inima de câteva ori că o pierd pe Giulia care începuse
să se foiască mai-mai să alunece pe după cal, când am terminat
filmarea şi am coborât, am avut strania senzaţie că din acel moment
voi merge crăcănat pentru tot restul vieţii, atât de rău
amorţisem.....M-am liniştit când m-am uitat în jos şi am realizat
că nu e decât o senzaţie... 
După ce am terminat filmările cu Giulia, am mai avut parte de o oarecare
sperietură atunci când m-am aşezat în sania cea mare şi roşie
pentru că tocmai când să mă fac comodă şi să mă
sprijin de spătar, am simţit cum mă duc pe spate cu tot cu sanie care,
aşa mare şi roşie cum era, s-a ridicat venind ameninţător şi
fără oprelişti, peste mine! Am avut norocul să fie împiedicat
dezastrul 
În timp ce mă plimbam prin faţa ecranului albastru, bucurându-mă
de fulgii de nea care nu existau decât în mintea mea, mă gândeam la
Anna Karenina, probabil datorită faptului că eram pe scena Teatrului Naţional
şi poate şi din cauza mantoului, chiar dacă era alb! Dar eram o Karenină
optimistă şi fericită că mai aveam puţin şi plecam acasă
şi nu la gară....
Eram ruptă de oboseală şi când am ajuns la
ultimele cadre, filmate în decorul cu şemineu, şi m-am întins pe acea
canapea, nu-mi doream decât să se stingă luminile şi să dorm.
De fapt, toată echipa se mişca cu încetinitorul şi somnul plutea peste
scena scufundată în rest, în întuneric....Ca să nu mai zic că
pe fondul de oboseală, atmosfera caldă creată de lumina blândă şi
de prezenţa şemineului (chiar şi aşa fals, cum era) ne-a toropit deşi
încercam cu toţii, să rezistăm eroic! Si am reuşit!
Iar mamei mele îi mulţumesc
pentru că a reuşit să facă într-un timp record dintr-o husă
veche de fotoliu (!!!), coperta acelei cărţi foarte vechi care era chiar una dintre
cărţile mele preferate de poveşti, scrise de Mihail Sadoveanu...